PSD Iași, explicații despre eșecul Autostrăzii A8: “Finanțarea Autostrăzii Unirii va fi inclusă ca articol distinct în Legea Bugetului de Stat pe 2019”

0
928

Printr-un comunicat de presă, președintele PSD Iași, Maricel Popa, încearcă să repare catastrofa prevăzută de Bugetul național pe anul 2019, prin lipsa finanțării proiectului Autostrăzii A8 Iași – Tg. Mureș.

Iată cum explică PSD Iași situația Autostrăzii Unirii:

  1. Proiectul nu a fost omis sau uitat de autorități. A fost prins în planul de dezvoltare al Companiei Naționale de Investiții (CNI). Președintele PSD Iași a solicitat ministerului de resort să prevadă un capitol distinct pentru proiectul autostrăzii.
  2. În propunerea de buget vor fi alocate credite bugetare în valoare de 9,3 milioane lei și credite de angajament în valoare de 37,38 milioane lei.
  3. Următorul demers din fișa de proiect care urmează a fi făcut este „Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț”, împărțită în două tronsoane: Târgu Mureș – Ditrău și Ditrău – Târgu Neamț. Valoarea estimată a contractului este de 29,9 milioane lei fără TVA, cu o finanțare asigurată în cea mai mare parte din fonduri nerambursabile, aferente perioadei de programare bugetară a UE 2014-2020.

“Ne-am întâlnit pe parcursul anului trecut cu reprezentanții ministerelor Finanțelor Publice și Transporturilor, dar și cu cei ai CNAIR în vederea susținerii proiectului autostrăzii A8. Recent a fost adoptată și promulgată Legea 291/2018 privind aprobarea acestui obiectiv de investiții. Am avut garanția atunci, am primit-o și acum. Autostrada va fi bugetată pentru acest an și vor fi demarate procedurile pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice. Finanțarea autostrăzii Unirii va fi inclusă ca articol distinct în Legea Bugetului de Stat pe 2019. Respect preocuparea asociațiilor non-guvernamentale pentru construirea autostrăzii, însă, nu pot să nu remarc faptul că exista tendința de a-și politiza acest demers. Din păcate, se recurge la strategii de imagine specifice perioadelor de campanie. De asemenea, vom avea bugetată și șoseaua de centură a Iașului, pentru proiectare și execuție. Nu lăsăm treburile nerezolvate. Avem datoria să mișcăm lucrurile, iar aceste proiecte să își găsească finalitatea în următorii ani. Împreună cu toți colegii parlamentari PSD Iași constituim o singură voce la București, aceea de reprezentare a comunității ieșene. Este prevăzut în buget și un Program pilot, cu măsuri pentru dezvoltarea regiunii Nord-Est”, a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași.

Lideri din PNL Iași au reacționat, spunând că PSD nu are interes să construiască această autostradă. “Cine se opune autostrăzii Iași – Tg. Mures? Personal cred că nimeni, dar nimeni din cei care contează în PSD nu dorește această autostradă. Pur și simplu nu are cine să lupte pentru A8 din PSD. Cei care conduc PSD-ul au alte prioritati politice: autostrada Bacău – Brașov, autostradă prin Teleorman, etc. Au băgat Iași-Tg. Mureș pe parteneriat public – privat pentru cazul în care apare o pleașcă de la vreun investitor privat, să aibă sub control total această investiție și să nu-i mai deranjeze cei de la UE, care vor să le dea banii pentru a demara lucrările”, a declarat Romeo Vatră, vicepreședinte PNL Iași.