Moș Nicolae, legendă și tradiții

0
952

Moş Nicolae este primul dintre cei doi „moși” care ne luminează luna decembrie și ne bucură sufletele încă din primii ani ai copilăriei. Așteptăm cu nerăbdare să ne pregătim ghetuțele pentru a primi cele mai dulci cadouri, acest obicei pornind de la generozitatea și bunătatea Sfântului Nicolae .

Ca orice mare sărbătoare, venirea lui Moș Nicolae este așteptată nu numai cu nerăbdare de tot românul, credincios sau ateu, dar și cu multe obiceiuri tradiționale, consemnate în cele mai vechi scrieri de pe plaiurile mioritice. Astfel, în tradiția românească, „apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură”, conform creştinortodox.ro.

Tradiții de Moș Nicolae:

  • În ziua de Sfântul Nicolae, numai după ce ați fost la slujba de la biserică, aduceți în casă crengunte de pomi fructiferi, puneți-le în vase cu apă lângă icoane, la căldură. Dacă înfloresc până la Revelion, anul viitor va fi foarte îmbelșugat și plin de împliniri pentru toată familia.
  • în seara de 5 decembrie toată încălțămintea, de la pitici la bunici, trebuie să strălucească! Primesc cadouri doar cei care au fost cuminți, iar pentru cei mai puțin cuminți Moșul o să lase o nuielușă.
  • În ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete după prietenii și rudenii, și își aleg o gazdă în casa căreia să facă în zilele ce urmează repetițiile pentru colindele de Crăciun și de Anul Nou pe care le vor cânta când vor colinda prin sat.