Experiența anului trecut, când Municipiul Iași a pierdut aproape 5 luni prin neaprobarea la timp a bugetului local, a arătat că astfel de accidente au darul de a influența profund negativ execuția secțiunii de dezvoltare a acestuia.
Analizând propunerea de buget lansată în dezbatere, Biroul Politic Local al PNL Iași a mandatat grupul de consilieri locali liberali să sprijine adoptarea lui și să identifice căile prin care acesta să fie expresia voinței unui număr cât mai mare de consilieri locali. Iașul are nevoie ca energiile constructive să se adune pentru a putea fructifica cât mai bine oportunitățile de dezvoltare ce se deschid înainte, inclusiv cele care țin de PNRR.
Viceprimarul Daniel JURAVLE, alături de liderul de grup, Ciprian BOSTAN și de președintele Comisiei Economice din Consiliul Local, Alin ANDRIEȘ au fost împuterniciți să facă demersurile pentru ca prioritățile ieșenilor, reieșite din dezbaterea publică, să aibă o bună reprezentare în buget dar și pentru a obține un sprijin cât mai larg pentru propunerea de buget.
„Spre deosebire de alte municipii similare ca mărime, Iașul a reușit să gestioneze onorabil două sisteme vitale: cel de producere a energiei termice și transportul public. Acest lucru se vede în sondaje dar și în mărimea sumelor alocate prin buget. Acestea trebuie sprijinite în continuare dar avem de adus în prim plan și proiectele pentru infrastructura urbană care sprijină mobilitatea, pentru rețeaua de parcări, proiectele din sănătate și educație precum și proiectele de mediu sau de digitalizare a serviciilor publice. Facem un apel la înțelepciunea tuturor grupurilor de consilieri și sper să înțeleagă că anvelopa bugetului local este una limitată de mărimea veniturilor estimat a fi colectate, iar reluarea competiției de anul trecut pe cât de multe și frumoase amendamente se depun, nu are cum să fie una de bun augur.” a declarat președintele PNL Municipiul Iași, Marius DANGĂ, potrivit unui comunicat transmis presei.