„Spider-Man: No Way Home”, pe primul loc în box office-ul nord-american de început de an

0
944

Lungmetrajul fantasy „Spider-Man: No Way Home”, al treilea cu Tom Holland în rol principal, s-a clasat pe primul loc în box office-ul nord-american în primul weekend din an.


În al treilea weekend de la debutul pe marile ecrane, filmul a generat încasări de 52,7 milioane de dolari şi are un cumul la nivel nord-american de aproximativ 610 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

La nivel global, a înregistrat încasări de peste 1,3 miliarde de dolari, fiind prima producţie lansată în pandemie care a depăşit pragul de 1 miliard.

În noul film „Spider-Man”, personajul principal Peter Parker se confruntă cu cel mai brutal inamic de până acum – trecutul. Intriga este ţesută pe mai multe planuri, iar Spider-Man se întâlneşte cu personajele negative din francizele anterioare. Este vorba despre Doctor Octopus, jucat de Alfred Molina, de Electro (Jamie Foxx) şi de Green Goblin (Willem Dafoe). În anterioara continuare „Spider-Man”, identitatea reală a lui Parker a fost dezvăluită în ultimele momente ale filmului. Acum, viaţa lui este marcată de haos.

Benedict Cumberbatch este Doctor Strange, căruia Parker îi cere ajutorul. Zendaya îşi reia rolul MJ, Jacob Batalon revine ca Ned Leeds, Marisa Tomei – în rolul mătuşii May, Benedict Wong – ca Wong şi Jon Favreau – ca Happy Hogan. Lungmetrajul, al treilea cu Holland în prim-plan, este regizat de Jon Watts.

„Sing 2”, regizat de Garth Jennings, a ocupat locul secund în actualul top nord-american, după ce, în al doilea weekend de la premieră, a generat încasări de 19,6 milioane de dolari.

Animaţia continuă povestea animalelor care au reuşit să salveze un teatru din Redshore City printr-un concurs muzical. Acum, după cinci ani, Buster Moon şi prietenii lui trebuie să convingă un star rock retras din lumina reflectoarelor, Clay Calloway (interpretat de Bono), să li se alăture pentru un nou show.

Personajelor şi-au împrumutat vocile, între alţii, actorii Matthew McConaughey, Reese Witherspoon, Scarlett Johansson şi Taron Egerton. În plus, trupa irlandeză U2 a compus „Your Song Saved My Life”, special pentru această animaţie.

„The King’s Man”, regizat de Matthew Vaughn, a urcat un loc, până pe trei, după ce, în al doilea weekend de la debut, a generat încasări de 4,5 milioane de dolari.

Lungmetrajul îi are în distribuţie pe Ralph Fiennes, Gemma Arterton, Harris Dickinson, Rhys Ifans şi Alexandra Maria Lara.

La începutul secolului 20, agenţia Kingsman este înfiinţată pentru a ţine piept unui grup secret care plănuieşte un război în care ar urma să piară milioane de oameni. Vaughn a scris scenariul împreună cu Karl Gajdusek, pe baza benzilor desenate „The Secret Service”, de Mark Millar.

Locul al patrulea în box office-ul nord-american de weekend a fost ocupat de filmul biografic „American Underdog”, despre jucătorul de fotbal american Kurt Warner (interpretat de Zachary Levi), cu încasări de 4 milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră.

„The Matrix Resurrections”, al patrulea din franciza cu Keanu Reeves în rol principal, s-a clasat pe poziţia a cincea, cu încasări de 3,82 milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră.

Regizat de Lana Wachowski, din distribuţie fac parte Carrie-Anne Moss, Jada Pinkett Smith, Lambert Wilson şi Daniel Bernhardt, care îşi reiau de asemenea rolurile interpretate în primele trei filme ale francizei, dar şi Priyanka Chopra Jonas, Christina Ricci şi Jonathan Groff.

În „Matrix: Renaşterea”, protagoniştii revin la lumea a două realităţi: una, viaţa de zi cu zi; celălaltă, ce se află în spatele ei. Pentru a afla dacă realitatea lui este o construcţie fizică sau mentală şi pentru a se cunoaşte cu adevărat, Thomas Anderson/ Neo va trebui să urmărească încă o dată iepurele alb. Şi dacă a învăţat ceva este că alegerea, deşi este o iluzie, este singura cale de ieşire sau de intrare în Matrice. Neo ştie deja ce are de făcut. Dar ceea ce nu ştie încă este că Matricea este mai puternică, mai sigură şi mai periculoasă decât oricând.

Top 10 este completat de musicalul „West Side Story”, comedia SF „Ghostbusters: Afterlife”, dramele „Licorice Pizza”, „A Journal for Jordan” şi animaţia „Encanto”.