Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Combaterea Antisemitismului a sesizat oficial astăzi Parchetul General și Poliția în urma folosirii de simboluri naziste în timpul protestelor din fața Parlamentului României

0
625
Sursă foto: Agence France-Presse, autor Daniel Mihailescu

Într-un comunicat transmis presei, Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, deputatul Alexandru Muraru, a informat cu privire la faptul că a sesizat oficial astăzi, 22 decembrie 2021, Parchetul General și Poliția în urma folosirii de simboluri naziste în timpul protestelor din fața Parlamentului României.

Redăm, în continuare, conținutul integral al comunicatului:


Simbolul nazist folosit de unii manifestanți în cadrul protestului din fața Parlamentului României, la care au luat parte și demnitari ai grupului parlamentar AUR, reprezintă o infracțiune flagrantă care trebuie imediat investigată și sancționată ferm.

Este inacceptabil pentru statul român să tolereze așa ceva și este, deopotrivă, insultător pentru memoria suferințelor celor care și-au pierdut viața în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste și puținilor urmași ai acestora.

Fotografia cu zvastica desenată pe steagul Uniunii Europene de către un protestatar AUR reprezintă la Parlament un semnal de instigare la violență și ură, care a prejudiciat grav imaginea României în cele mai cunoscute publicații din lume.

Asemenea acte de vandalism nu pot rămâne nepedepsite, motiv pentru care, în calitate de Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului am sesizat organele de urmărire penală, respectiv Poliția Română și Procurorul General, pe numele făptașilor dar cu atât mai mult, al instigatorilor și principalilor responsabili pentru astfel de conduite publice care încalcă flagrant Legea nr. 107/2006 pentru aprobarea OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii şi omenirii.

Acest gest inacceptabil este o palmă dată memoriei milioanelor de victime ale regimului german nazist și nu poate fi decât o consecință a derapajelor unei formațiuni politice neolegionare, care a folosit tribuna Parlamentului ca portavoce a mesajelor admirative față de criminalii de război. Expresiile extremiste ale unor reprezentanți în Parlamentul României sunt inacceptabile în fața opiniei publice, a persoanelor și organizațiilor care luptă pentru memoria victimelor Holocaustului. Acest comportament reprobabil din partea unor demnitari nu a făcut altceva decât să se materializeze în incidente publice de natură xenofobă.

Degradarea și tensionarea repetată a atmosferei din Parlament a creat acest context social, iar desenarea zvasticii este o consecință directă a politicii partidului extremist AUR. Așa cum am mai spus în repetate rânduri, ascensiunea acestei formațiuni politice în Parlament a degradat încontinuu, masiv, discursul public și a reluat o amplă operațiune sistematică de punere în discuție a faptelor istorice din anii 40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului. Toate acestea reprezintă o escaladare fără precedent după anii 90.

Instituțiile abilitate trebuie să fie ferme și să lucreze de urgență cu celeritate în cercetarea și sancționarea unor astfel de fapte antisociale și ilegale, care produc grave prejudicii de imagine statului român. Orice întârziere este intolerabilă pentru că poate însemna acceptare, nepăsare sau chiar încurajare prin pasivitate și neimplicare. Utilizarea simbolurilor naziste este o contestare și prejudiciere a valorilor europene, iar folosirea unor elemente de natură rasistă este inacceptabilă într-un stat modern precum România.

Din păcate, fenomenul antisemitismului și xenofobiei rămâne prezent în România. În repetate rânduri, am atras atenția pe parcursul acestui an și am condamnat gravele derapaje ale unor demnitari ai partidului extremist care pur și simplu au parodiat simbolurile memoriei victimelor Holocaustului, o rușine greu digerabilă pentru forul legislativ suprem din România. Am redactat numeroase plângeri și sesizări penale la Parchetul General și Poliție, iar în unele cazuri deja am adus probe suplimentare și am colaborat cu procurorii pentru unele dintre spețe care sunt în curs de cercetare.

Astfel de mișcări ne arată, încă o dată, că trebuie să intensificăm eforturile de promovare ale politicilor memoriei la nivel guvernamental, central și local, dar și a celor de combatere a xenofobiei, antisemitismului, a rasismului și ale altor forme de intoleranță, de violență simbolică sau politică.