6 echipamente de ventilaţie mecanică la Spitalul pentru Copii Sf. Maria – proiectul a fost finanțat de CJ Iași

0
895

Printr-un proiect susţinut de Consiliul Judeţean Iași, Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iași a primit 6 echipamente de ventilaţie mecanică. Aparatura este de înaltă tehnologie şi poate susţine un pacient care are 600 de grame dar și un pacient care are 130 de kilograme.

Am primit 6 aparate de ventilaţie mecanică pentru pacientul nou născut pediatric adult. Sunt echipamentele care au venit prin proiectul derulat de Consiliul Județean. Ele deservers, în principal, zona pozitiv COVID-19, suspecţi COVID-19. După perioada de pandemie vor fi duse şi pe zona non-COVID-19. Echipamentele sunt de înaltă performantă, un ventilator poate suporta ventilaţia mecanică a pacientului de la 600 de grame până la 130 de kilograme. Cele 6 aparate au o valoare de achiziţie în jur de 900.000 de lei. Urmează să mai vină incă 8 aparate de ventilație mecanică. În cadrul proiectului sunt mai multe dispozitive care vor asigura tot ce înseamnă tehnologie, înaltă tehnologie pentru supoetul pacientului critic pediatric”, a menționat Alina Belu, managerul unităţii medicale.

Managerul Alina Belu susţine că Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iași va avea dotări maxime. De asemenea, Alina Belu a explicat faptul că nu este primul proiect de care unitatea medicală are parte și că, în curând, Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iași va avea dotări maxime pentru secţia de Terapie Intensivă:

Având că noi la nivelul secţiei avem 44 de paturi ATI. Din aceste 44 de paturi, 30 de paturi sunt de Terapie Intensivă. În paturile de terapie intensivă, trebuie să există un echipament de suport oxigen separat. În ultimii ani s-a încercat, cu paşi mici dar siguri să se ajungă la o dotare maximă. Prin cadrul acestui proiect vom ajunge ca fiecare pat din AŢI să beneficieze de un ventilator. Acest lucru va asigura o funcţionalitate optimă a secţiei ATI pentru tratarea pacienţilor pediatrici” – a declarat aceasta.

Secție nouă la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași

În cadrul ședinței de plen de Consiliu Județean Iași, şedinţa susţinută în martie 2021 s-a adoptat crearea unei noi secţii la Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iași. Vorbim despre Secția de chirurgie plastică microchirurgie reconstructivă.

Secția de la Spitalul pentru Copii va avea 30 de paturi și va înlocui compartimetul de specialitate care funcționa până acum în cadrul Secției pediatrie cronici. Anual, în cadrul unității medicale sunt internați, în medie, 160 de pacienți cu arsuri de grade diferite la care se adaugă și pacienții tratați în ambulatoriu. În cadrul ședinței extraordinare a fost avizată și transformarea liniei de gardă în specialitatea chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă prin chemare de la domiciliu în linie de gardă continuă.

Pe ordinea de zi a figurat și un proiect legat de alocarea a 324 de mii de lei pentru proiectul privind extinderea și dotarea secției Unității de Primire Urgențe de la Spitalul pentru Copii, scrie bzi.ro.