Galeria „Oamenii Operei”, apariţie elegantă şi emoţionantă pe holurile Operei Naţionale Române din Iași

0
961

Galeria „Oamenii Operei”, care a avut vernisajul pe 1 noiembrie 2021 cu prilejul aniversării instituției, poate fi vizitată zilnic, între orele 10:00 – 18:00, pe holurile Operei Naţionale Române din Iași.

Accesul este gratuit și se va face pe la intrarea artiștilor, în baza prezentării certificatului verde.

65 de ani de Operă

Pe 3 noiembrie s-au sărbătorit 65 de ani de la primul spectacol jucat de teatrul liric ieșean, “Tosca”, de Giacomo Puccini. Cu acest prilej, în Sala Mare, a avut loc o reprezentație aniversară a operei în trei acte compusă de Puccini. Rolul principal, Floria Tosca, a fost interpretat de celebra soprană Cellia Costea. Născută la Piatra Neamț, solista a câștigat numeroase premii internaționale și a fost prezentă pe mari scene ale lumii, precum London Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceu de Barcelona sau Deutsche Oper Berlin.

BZI.ro scrie că evenimentul a fost marcat într-un mod special. Un joc de lasere proiectat pe clădirea Operei a subliniat aniversarea, iar spectatorii au intrat la spectacol pe un covor roșu luminat de torțe.


Sărbătoarea teatrului liric ieșean a fost subliniat și în zilele premergătoare reprezentației. Astfel, pe pagina de facebook a instituției au fost postate diferite materiale cu nume mari ale operei precum și imagini din alte reprezentații speciale “Tosca”, în oraș au fost difuzate spoturi video care vor puncta aniversarea, site-ul operaiasi.ro a îmbrăcat haine noi.