CNA: Amenzi pentru emisiuni despre pandemie sau vaccinare în care a fost încălcată legislaţia audiovizualului

    0
    594

    Consiliul Naţional al Audiovizualului precizează că în ultimele cinci luni a aplicat radiodifuzorilor 15 amenzi şi 11 somaţii publice pentru emisiuni în care s-a discutat despre pandemie sau vaccinare şi în care au fost încălcate prevederi ale legislaţiei audiovizualului.

    Reunit în şedinţe publice, ce au avut loc uneori şi de trei ori pe săptămână, în ultimele cinci luni, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite pentru diverse emisiuni în cadrul cărora s-au abordat subiecte legate de pandemie sau de vaccinare şi, constatând încălcarea prevederilor legislaţiei audiovizualului, au fost aplicate radiodifuzorilor 26 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi (în cuantum de 305.000 lei) şi 11 somaţii publice“, informează CNA, luni, într-un comunicat transmis Agerpres.

    Au primit amenzi şi sancţiuni posturile de televiziune Antena 3, România TV, Naşul TV, Realitatea Plus, Metropola TV, Kapital TV şi postul Radio Dobrogea pentru încălcarea unor prevederi din legislaţia audiovizualului referitoare la „informare corectă”, „demnitate umană”, „xenofobie”.

    Reprezentanţii CNA arată că, pe perioada pandemiei de COVID-19, au discutat atât cu reprezentanţi ai radiodifuzorilor, cât şi ai autorităţilor în privinţa respectării cu stricteţe a prevederilor legislaţiei audiovizualului referitoare la informarea corectă a publicului în reflectarea pandemiei.

    După dezbateri în şedinţe publice, membrii Consiliului au luat măsuri punctuale şi, începând cu data de 16 martie 2020, au transmis instrucţiuni şi recomandări, prima dintre acestea fiind cea referitoare la asigurarea respectării de către furnizorii de servicii media audiovizuale a măsurilor dispuse pe durata instituirii stării de urgenţă.

    Chiar de la începutul pandemiei, în anul 2020, CNA a transmis tuturor radiodifuzorilor 12 recomandări referitoare la situaţia epidemiologică determinată de răspândirea COVID-19, printre acestea fiind campanii de informare a populaţiei cu privire la reducerea riscurilor de apariţie şi de răspândire a îmbolnăvirilor, încurajarea utilizării metodelor de plată electronice prin intermediul serviciilor ghiseul.ro, campanii precum ‘Sunt doar un om’, ‘Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19″, #împreună privind dotarea cu aparatură a spitalelor din România etc. Au fost emise şi cinci recomandări care au ca obiect desfăşurarea campaniilor electorale în contextul pandemiei“, precizează CNA.