Medicii cu teorii nevalidate științific vor fi suspendați

0
815

Președintele Colegiului Medicilor din România, Prof. Dr. Daniel Coriu, a anunțat printr-un comunicat că susține sancționarea medicilor prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în spațiul public teorii care nu sunt validate științific, iar prin informațiile transmise poate duce în eroare populația în privința stării de sănătate și poate periclita sănătatea publică.

”Știu că mulți dintre dumneavoastră, atât colegi medici cât și cetățeni, ați considerat că astfel de decizii trebuiau luate pana acum și cu siguranță aveți dreptate. Din păcate prerogativele mele și ale CMR sunt limitate, iar pentru astfel de situații se parcurg proceduri disciplinare de lungă durată până a se ajunge la o decizie. Astfel pentru a exista o astfel de cale legală, trebuie să existe o nouă prevedere în legea 95/2007. Apreciez că în contextul pandemiei cu SAR-CoV-2, situatie exceptională în care se află întregul sistem medical, se impune existența unui mecanism rapid de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de către medicii care propagă, prin orice mijloace de comunicare, în spațiul public sau în timpul exercitării profesiei, opinii nefundamentate științific, false și care periclitează sănătatea publică. Apreciez și susțin dreptul la liberă exprimare și la liberă informare, dar pe de altă parte trebuie să existe dreptul de a avea acces la informație corectă.”, spune dr. Coriu.

”Am citit și am auzit în spațiul public teorii de genul “Pandemia nu există”, “Este o banală răceală”, “Prin vaccin ne cipează”, “Vaccinul ne omoară”. Care este rezultatul? Că astăzi, România este pe locul 2 în lume la numărul de decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2. Mor și se îmbolnăvesc colegi medici, mor pacienți și avem foarte multe cazuri de îmbolnăviri în rândul populației, sistemul medical este la limită din cauza acestei pandemii, iar din păcate mulți își fundamentează decizia în privința sănătății lor pe informații care nu au bază științifică. Noi ca și reprezentanți ai corpului medical trebuie să fim un exemplu în privința conduitei legată de sănătatea publică!”, adaugă președintele Colegiului Medicilor din România .