Spitalului de Boli Infecțioase înființează o nouă linie de gardă ATI pentru secția exterioară Lețcani

0
563

În cadrul ședinței extraordinare consilierii județeni au aprobat înființarea unei linii de gardă ATI pentru secția exterioară Lețcani în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Florin Roșu, a anunțat că unitatea modulară urmează să își reia activitatea gradual, începând de mâine. Doctorul Roșu precizând că Spitalul de Boli Infecțioase va avea atribuții doar în privința actului medical.

“Noi vom asigura materialele sanitare, medicamentele. Mai mult decât atât, din dorința de a exista un act medical demn de un centru universitar așa cum este Iașul, am detașat către Secția exterioară de la Lețcani, asigurarea personalului fiind în sarcina DSP, am detașat medici specialiști în boli infecțioase și, foarte important, medici specialiști ATI, supraspecializați pe Covid 19, astfel încât pacienții care vor fi îngrijiți în cadrul spitalului să aibă parte de o îngrijire corespunzătoare. Pentru că se vehicula inițial ideea de a asigura îngrijirea pacienților de către medici de Terapie Intensivă, dar din spitale non-Covid, adică de medici care nu aveau experiență în tratarea acestei patologii. Nu mi s-a părut o idee deloc potrivită. În consecință, am luat decizia de a trimite prin detașare medici, asistente șefe și o parte dintre asistente, cu experiență de aproape  doi ani de zile pe îngrijirea paceintului Covid 19.”, a declarat managerul spitalului de Boli Infecțioase.

“Vom începe admisia pacienților pe ATI gradual, vom începe cu 6 pacienți, astfel încât să fim siguri că și din punct de vedere electric și al fluidelor medicale infrastructura spitalului va fi corespunzătoare, iar ulterior, în pată de ulei, sperăm să ajungem la 48 de paturi. Vom vedea. Siguranța pacienților este foarte importantă și, așa cum am realizat până acum, ne dorim în continuare un act medical în interesul pacienților și să externăm cât mai mulți dintre aceștia sănătoși”, a declarat managerul Florin Roșu, în cadrul ședinței extraordinare a CJ.

Celelelate probleme care au fost identificate ca neconformități în urma controlului Ministerului Sănătății sunt în sarcina ISU și au documentația necesară că ar fi rezolvate.