Bitcoin scade cu 10% în prima zi după ce a fost adoptat ca mijloc legal de plată în El Salvador

0
1175

Valoarea bitcoin a scăzut cu peste 10%, miercuri, în prima zi după adoptarea sa ca mijloc de plată legal de către o țară pentru prima dată. Criptomoneda a scăzut sub valoarea de 43.000 de dolari, scrie CNN, potrivit Digi24.ro. Luni, El Salvador a adoptat bitcoin ca mijloc legal de plată.

Căderea criptomonedei vine după ce El Salvador a implementat planul de a o adopta ca mijloc de plată legal, prima țară din lume care ia o astfel de decizie.

Decizia a fost primită cu critici și proteste în El Salvador.

„Țara are nevoie de un sistem monetar stabil și un sistem de plăți eficient. Dacă guvernul din El Salvador sau banca lor națională nu sunt dispuși să-și creeze propria monedă digitală, ar fi avut mai mult sens să adopte o altă monedă digitală majoră stabilă”, spune Will Cong, profesor de finanțe la Cornell University.

Țara din America Centrală a cumpărat 200 de bitcoin anterior, pe lângă cei 200 cumpărați luni înainte de adoptarea formală a criptomonedei. Marți, alți 150 au fost cumpărați, fapt ce aduce totalul la 550. Rezidenții au primit, de asemenea, 30 de dolari în bitcoini odată cu descărcarea aplicației de portofel electronic oficială, „Chivo”.

Luni, bitcoin s-a tranzacționat cu aproape 53.000 de dolari