Ambasadorul SUA în vizită pentru a doua oară în comuna Miroslava

0
1212

Dan Niță, primarul comunei Miroslava, a primit vizita domnului Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, acesta vizitând târgul de produse locale ce se desfășoară la Liceul Tehnologic Agricol ”Mihail Kogălniceanu” din Miroslava.

În luna ianuarie a acestui an au început lucrările de modernizare şi reabilitare pentru cele două corpuri din cadrul Grupului Şcolar Agricol ”Mihail Kogălniceanu” prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), sub-măsura 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, durata preconizată pentru finalizarea investițiilor fiind de aproximativ 24 luni.

Fiind într-o continuă dezvoltare, comuna Miroslava necesită dezvoltarea și modernizarea școlilor, astfel încât copiii care locuiesc aici să nu mai fie nevoiți să învețe la școlile din oraș.

”Dorim să construim cât de curând, sper că vara aceasta, o gradiniță în satul Valea Adancă, lângă Hotelul Capitol. Școlile din comuna Miroslava vor găzdui în viitor cel puțin un număr de 2000 de copii. Lucrările vor fi finalizate până la începutul anului școlar 2018-2019.”, a declarat Dan NIȚĂ, primarul comunei Miroslava.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a putut urmări derularea lucrărilor de modernizare a grupului școlar în vizita sa neoficială de acum câteva zile, a doua vizită pentru dumnealui în acestă comună.