Autostrada Iaşi – Tg. Mureş intră la vot final, după o lungă perioadă de dezbateri

0
944

Legea pentru Autostrada Iaşi – Tg. Mureş va intra astăzi în etapa de vot final, în Parlament. Proiectul a fost adoptat pe articole, luni, 5 noiembrie, de către Camera Deputaţilor.

Potrivit proiectului, Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.

Autostrada Unirii se finanteaza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat.

Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizarii Autostrazii Unirii si va demara, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investitii.