Alexandru Muraru: Alegerile din Republica Moldova au reprezentat o victorie covârşitoare a rațiunii, toleranței, respectului și demnității împotriva xenofobiei, urii și extremismului promovate de către AUR

0
651

Într-un comunicat transmis presei, deputatul PNL de Iași Alexandru Muraru a comunicat faptul că „Alegerile din Republica Moldova au reprezentat o victorie covârşitoare a rațiunii, toleranței, respectului și demnității împotriva xenofobiei, urii și extremismului promovate de către AUR”.

Redăm, în continuare, conținutul integral al comunicatului:


Victoria covârşitoare a Partidului Acțiune și Solidaritate și a Maiei Sandu la alegerile parlamentare deschide calea Republicii Moldova spre o apropiere mai profundă de Uniunea Europeană și pentru eliminarea structurilor oligarhice de corupție care au ținut țara în subdezvoltare în ultimii 30 ani.

Partidul Național Liberal, filiala Iași, a fost, în ultimii ani, implicat direct în sprijinirea forțelor pro-europene de la Chișinău. PNL este în marea familie europeană a popularilor europeni împreună cu partidul Maiei Sandu, iar în domeniul politicii externe integrarea Republicii Moldova în structurile europene și dezoligarhizarea țării reprezintă proiecte prioritare.

O altă semnificație a alegerilor de ieri din Republica Moldova o reprezintă votul de blam dat de către cetățenii moldoveni partidului extremist și neofascist AUR, care a dorit să transfere și în Republica Moldova practicile de bullying politic, subminare a democrației și extremism ideologic.

Victoria covârşitoare a Maiei Sandu este și victoria toleranței, respectului și demnității împotriva xenofobiei, urii și extremismului promovate de către AUR, un partid de factură legionară și antisemită, cu discursuri extremiste si populiste.

Mulțumim cetățenilor moldoveni pentru ca nu au dat curs mirajului mincinos al AUR, formațiune care a fost marginalizată în Parlamentul din București, iar acest lucru s-a dovedit a fi și un câștig pentru Republica Moldova.

”Cordonul sanitar” creat din februarie de a menține acest accident al democrației într-o zonă marginală a dat roade. AUR este în faliment politic.

Valorile democrației și ale respectului sunt mai puternice decât rasismul, antisemitismul și homofobia!

Alexandru Muraru

Președinte PNL Iași