Guvernul anti-imigranți al lui Viktor Orban deschide ușile pentru muncitori străini din cauza crizei forței de muncă

0
555

În ciuda retoricii sale dure anti-imigranți și cunoscut pentru atitudinea ostilă față de aceștia, guvernul Ungariei va relaxa reglementările pentru muncitori străini în situația în care se confruntă cu o criză a forței de muncă.

Astfel, Digi24.ro scrie că Guvernul de la Budapesta a anunțat că va permite companiilor să recruteze muncitori calificați din țările non-UE prin agenții de plasament. Anunțul a fost făcut de Peter Szijjarto, ministrul de externe ungar, într-un mesaj pe Facebook, conform Bloomberg, citat de Agerpres.

Prin această măsură, guvernul ungar speră să își atingă ținta de creștere economică de 5,5% stabilită pentru 2021. 

La fel ca şi alte state din Europa Centrală şi de Est, Ungaria se confruntă cu o criză a forței de muncă, iar activitatea economică îi este limitată din acest motiv. Însă guvernul de la Budapesta a fost reticent la ideea de a-şi deschide graniţele în faţa străinilor din cauza politicilor anti-imigranţi ale prim-ministrului Viktor Orban care au declanşat în mod frecvent dispute cu Uniunea Europeană.

Îngrijorările la adresa creşterii economice sunt motivul pentru care Orban şi-a schimbat punctul de vedere, în condiţiile în care a promis familiilor reduceri de taxe în valoare de până la două miliarde de dolari, înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor, în cazul în care creşterea economică reală va depăşi obiectivul fixat de guvernul său în 2021.

De asemenea, Ungaria va oferi împrumuturi subvenţionate de stat pentru companiile locale care vor să preia companii rivale din străinătate, precum şi pentru finanţarea proiectelor cu un accent pe sustenabilitatea mediului, a mai spus Szijjarto.