Două transplanturi renale au fost efectuate duminică, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi

0
631

Duminică, 4 iulie 2021, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi au avut loc două intervenţii chirurgicale. Transplanturile renale au fost efectuate de la un donator cadaveric din Bistriţa Năsăud.

Pacienţii care au primit rinichii sunt doi bărbaţi, unul de 44 de ani din Suceava, iar cel de-al doilea de 56 de ani din Vaslui. Purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, dr. Ionuţ Nistor, a declarat faptul că intervenţiile au avut loc la singurul centru de experienţă în acest domeniu.

„În cursul zilei de ieri (n. r. 4 iulie) au fost efectuate două intervenții de transplant renal de la donator cadaveric. Donatorul a fost din Bistrița iar fiind pozitiv pentru hepatita virală B, rinichii donatorului au fost direcţionaţi către spitalul Parhon, singurul centru cu experienţă în acest domeniu. Au fost transplantaţi doi bărbați, primul de 44 de ani, din județul Suceava, de 18 ani în program de dializă. Al doilea pacient are 56 de ani, din județul Vaslui, fost pompier, în program de dializă din ianuarie 2020”, a transmis dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic ”Dr. C. I Parhon” din Iaşi.