Deputatul Alexandru Muraru este noul președinte al Organizației Județene a PNL Iași!

0
747

Sâmbătă, în cadrul celui mai amplu eveniment politic desfășurat în acest an la Iași, în prezența președintelui Partidului Național Liberal și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, respectiv vicepreședintelui Partidului Național Liberal și prim-ministru al României, Florin Cîțu, alături de oficialități centrale, regionale și locale, în urma exprimării unui număr de 400 de voturi, deputatul Alexandru Muraru a preluat, oficial, mandatul de președinte al Organizației Județene PNL Iași.

“Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor care mi-au acordat încrederea de a duce mai departe reușitele celei mai puternice filiale politice din județul Iași. Le mulțumesc tuturor celor care și-au manifestat astăzi dorința de a face parte dintr-un proiect în care fiecare dintre ei va avea un rol. Totodată, vreau să felicit întreaga echipă care a format fostul BPJ care, alături de Costel Alexe, au reușit performanța câștigării alegerilor locale din 2020, cu peste 50 de primării și 700 de consilieri locali și județeni. De aici mai departe, nu putem decât să construim spre noi victorii. Dar alegerile de astăzi nu sunt despre noi, ci despre ieșeni. O spun pentru că avem răspunderea guvernării locale și naționale. Avem un program de guvernare de pus în practică și responsabilitatea de a livra față de cetățeni! Pornesc la drum cu o serie de obiective clare: opt ani de guvernare pentru un Iași puternic și prosper, menținerea președinției Consiliului Județean Iași, menținerea Primăriei Municipiului Iași, menținerea actualelor primării câștigate și creșterea numărului acestora la 60, respectiv creșterea numărului de consilieri locali și județeni, respectiv creșterea numărului de parlamentari, a declarat Alexandru Muraru, noul președinte al PNL Iași.

Structura Biroului Politic Județean al PNL pentru perioada 2021 – 2025, este următoarea:

Alexandru MURARU – Președinte

Lucian RUSU – Prim-Vicepreședinte (Departamentul: Strategii și Relații Politice)

Liviu BRĂTESCU – Prim-Vicepreședinte (Departamentul: Politici Publice)

Marius Alin ANDRIEȘ – Prim-Vicepreședinte (Departamentul: Dezvoltare Urbană și Relația cu Organizația Municipală Iași)

Andrei CAZACU – Vicepreședinte (Departamentul: Strategii și Relații Politice)

Romeo VATRĂ – (Departamentul: Imagine, Comunicare, Relații cu mass-media și Purtător de cuvânt)

Silviu APOSTOL – Vicepreședinte (Departamentul: Politici economice, Mediu de afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene)

Daniel JURAVLE – Vicepreședinte (Departamentul: Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, ONG)

Stelian TURCU – Vicepreședinte (Departamentul: Politici privind Administrația Publică, Justiția, Siguranța Națională, Ordine Publică, Siguranța Cetățeanului)

Benoni MORUZI – Vicepreședinte (Departamentul: Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală)

Dan NIȚĂ – Vicepreședinte (Departamentul: Politici în Sănătate)

Marius DANGĂ – Membru

Ioan ALEXA – Membru

Liviu DULGHERU – Membru

Constantin DOLACHI – Membru

Marius MINEA – Membru

Paul MURSA – Membru

Gheorghe HRIȚCU – Membru

Ion TĂNASĂ – Membru

Mihai ȚIBUCANU – Membru

Dumitru PRIGOREANU – Membru

Ionel ONEAGĂ – Membru

Mihai Claudiu BODOAȘCĂ – Membru

Daniel ȘANDRU – Membru

Sorin TRANDAFIRESCU – Membru

Florentin CIOBOTARU – Membru