METEO Noi avertizări de vreme severă. Cod portocaliu de ploi în mai multe județe – Iașul, sub cod galben

0
587

Noi avertizări de vreme severă emise de meteorologi. Până mâine seară vor fi în vigoare două coduri, galben și portocaliu, de ploi și furtuni în cea mai mare parte a țării.

Avertizarea cod portocaliu intră în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până sâmbătă seara, la ora 23.00.

În județele Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și în zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp.

Ploi abundente vor fi pe spații mici și în celelalte județe din Muntenia și Moldova.

harta cod galben portocaliu 18 iunie 2021

De asemenea, la ora 10.00 a intrat în vigoare un cod galben de ploi și instabilitate atmosferică, valabil pentru aproape toată țara. Doar regiunile de vest și nord-vest nu sunt afectate.

În Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni, scrie digi24.ro.

Codul galben este valabil până sâmbătă la ora 23.00, dar meteorologii avertizează că vremea se va menține în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.