Samantha Cristoforetti este prima femeie din Europa care va conduce o stație spațială

0
861

Astronauta Samantha Cristoforetti va fi prima femeie din Europa care va comanda Stația Spațială Internațională (ISS) în timpul Expedition 68 din 2022 , şi a treia din lume, după două americance. Anunţul a fost dat de Agenţia Spaţială Europeană, scrie Repubblica.it.

Samantha spune că este „onorată” de numire. „A reveni la Stația Spațială Internațională pentru a reprezenta Europa este o onoare”, spune astronautul. “Sunt onorată să fiu numită în funcția de comandant și aștept cu nerăbdare să fac apel la experiența pe care am acumulat-o în spațiu și pe Pământ pentru a conduce pe orbită o echipă extrem de competentă”.

Ca membru al echipajului „Crew-4”, alături de astronauții NASA Kjell Lindgren și Bob Hines, Samantha va fi lansată în Stația Spațială din Florida, SUA în 2022, într-o navă spațială SpaceX Crew Dragon. Aceasta va fi a doua misiune spațială a Samanthei. 

Directorul general al ESA, Josef Aschbacher, a explicat că „numirea Samanthei în rolul de comandant al ISS este o inspirație pentru o întreagă generație care concurează pentru a se alătura corpului de astronauți al ESA. Aștept cu nerăbdare să întâlnesc candidații finali și profit de această ocazie pentru a încuraja din nou femeile să se prezinte la selecţii”.