Elevii Liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi vor redacta o continuare a romanului “Mizerabilii”, de Victor Hugo

0
872

 Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi desfășoară, în perioada 26-30 aprilie, în mediul online, o serie de acţiuni din cadrul Proiectului Erasmus+ KA 229 – I Write Because I’m A Writer Too (Scriu Pentru Că Şi Eu Sunt Scriitor).

Potrivit Radio Iași, proiectul se derulează în perioada 2018 – 2021 şi este un parteneriat strategic în care sunt implicate instituţii educative din Turcia, Lituania, Polonia şi România. Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă atragerea elevilor în lumea fascinantă a cărţilor, relevarea impactului pozitiv al lecturii asupra performanţei şcolare şi încurajarea creativităţii prin redactarea unor texte care să reprezinte continuarea operei literare Mizerabilii de Victor Hugo. Variantele propuse de partenerii din cele patru ţări vor fi publicate într-un volum în limba engleză.

Coordonator al proiectului este instituţia şcolară Ataturk Ortakulu din Cayirova, Kocaeli, Turcia, ceilalţi parteneri fiind Szkola Podstawowa z Oddzialami Integracyjnyml nr.17 din Polonia, Rokiškio Juozo Tūbelio progimnazijos din Lituania, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România.

Unul dintre evenimentele importante la care au participat cadrele didactice de la liceul ieşean, alături de toți partenerii, este webinarul internațional „Lumea cărților – suport educațional și psihologic în contextul actual”, programat pe data de 27.04.2021, începând cu ora 11:00. Alături de profesori de la școlile implicate în proiect, invitați speciali vor vorbi despre impactul lecturii asupra elevilor în contextul curent: profesor universitar doctor Ștefan Colibaba și conferențiar doctor Oana Maria Frânţescu de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, reprezentanți ai unor importante instituții de învățământ și de cultură precum Inspectoratul Școlar Județean Iași, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi, Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi”, secțiunea American Corner, cadre didactice de la școli din județul Iași, dar și din țară.

În cadrul unor ateliere de lucru, organizate pe data de 28.04.2021, elevi din Turcia, Polonia, Lituania și România vor avea oportunitatea de a demonstra înțelegerea semnificațiilor romanului Mizerabilii de Victor Hugo, de a-și pune în valoare creativitatea și competențele digitale.

Seria de evenimente planificate pe data de 29.04.2021 va cuprinde prezentarea lucrărilor literare și grafice înscrise la Concursul Internațional „Lumea lui Hugo”, inițiat de liceul ieșean, care a oferit elevilor posibilitatea de a prezenta povestea personajelor îndrăgite și de a-și imagina o continuare a capodoperei lui Victor Hugo. De asemenea, va fi organizat un workshop dedicat abordărilor creative ale unor texte reprezentative pentru literatura țărilor partenere. Cu acest prilej, elevii liceului ieșean vor evoca personalități ale culturii și literaturii române precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Coșbuc sau Lucian Blaga.

Manifestările din cadrul Proiectului Erasmus + KA 229 – I Write Because I’m A Writer Too, inițiate de Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, evidențiază rolul fundamental al lecturii în dezvoltarea personală a elevilor, prin extinderea orizontului de cunoaștere și îmbunătățirea abilităților de comunicare, prin stimularea creativității.