Reprezentanții mediului de afaceri din Timişoara cer demisia primarului USR Dominic Fritz

0
931

Din ce în ce mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri din Timișoara cer demisia primarului orașului, Dominic Fritz. Ultimul care și-a exprimat un astfel de punct de vedere este Dan Dinu, fostul finanțator al echipei de rugby, Timișoara Saracens, scrie editiadetimis.ro.

În cadrul unei postări de pe contul său personal de Facebook, omul de afaceri timișorean, Dan Dinu îi adresează o scrisoare deschisă primarului Timișoarei, Dominic Fritz. În text, Dan Dinu își exprimă dezamăgirea pentru modul în care Fritz reprezintă Timișoara.

Redăm, în continuare, textul integral al postării:

Dragă Dominic,

La alegerile din toamna anului trecut, te-am votat cu două mâini și plin de speranța că în mică noastră urbe, se va schimbă ceva.Te-am votat pentru că erai neamț și eu am crescut într-o familie de nemți, că să învăț limba germană. La ei în casă am învățat ce înseamnă disciplină, seriozitatea dar mai ales bunul simț.

Din păcate, în perioada de când te-ai instalat în fotoliul PMT, nu s-a observat mare lucru, adică aș zice nimic. Credeam că vei veni cu o echipa, o echipa pe care nu o ai.

Marii primari, au reușit să-și pună amprenta asupra orașelor, prin arhitecți vizionari. Că să dezvolți un oraș, ai nevoie de un arhitect bun și care să fluidizeze eliberarea autorizațiilor de construcție, nu să stai un an după o AC.

Dar că tot am vorbit de echipa. Echipa trebuie să aibă un lider. Cu siguranță acel lider, nu eșți tu. Pentru că un lider, nu se abține de la vot. Nu ai cum să fii un lider, abțînându-te de la vot. Este rușinos.

La Cluj, un oraș de aceeași dimensiune că și Timișoara, Boc are 100 de paturi la AȚI vs aproximativ 40 la Timișoara. Ai eșuat lamentabil.În plus, cred că ar fi demn să-ți prezinți cât mai repede demisia. Nu se poate că un repetent la medicină, mă repet, REPETENT, Raed Arafat, să vină și să- ți submineze așa autoritatea și tu să nu ai nicio reacție. Chiar nu se poate. Ne demonstrezi iar că nu ai cum să fii un lider!

Că să înțelegi ce înseamnă un lider, am primit ieri un mesaj de la un jucător sud african, Kevin Luiters

« Dan Dinu People see the Greatness they Have în themselves when you speak, Believe me. The Semi Final 2018, I believe you will remember the moment very clearly. I looked at you and you said “stay on and fight” after an infield altercation on the field , I did just that and ended up Being Champions a Week Later »

Când sportivii mei se aflau în dificultate, îmi căutau privirea. Pentru că asta le dădea încredere. Și câștigau ! Nu știu dacă știi, am disputat 10 finale pentru Timișoara și nu am pierdut niciuna !

Să știi că de foarte multe ori îi certăm. Dar ei mă respectau. Și mă respectau pentru că eram liderul lor.

În viață oamenii care caută scuze, sunt pierzatorii. Cei care caută și găsesc soluții, sunt oamenii respectați. ” – și-a încheiat mesajul Dan Dinu.