Formă inedită a Festivalului de film din Göteborg, adaptată la pandemie

0
753

Festivalul de film din Göteborg a început în Suedia pe 30 ianuarie, dar pentru că cinematografele sunt în mare parte închise din cauza pandemiei organizatorii au invitat un fan pasionat să urmărească toate cele 60 de filme de pe o mică insulă izolată de pe coasta de vest a ţării.

După un an de distanţare socială, să petreci o săptămână pe o insulă stâncoasă fără familie sau prieteni nu ar fi pe gustul oricui, dar mai mult de 12.000 de persoane din întreaga lume au depus cereri pentru a fi trimise pe insula Pater Noster.

Organizatorii au declarat că au căutat un fan adevărat al filmului, care să fie capabil, din punct de vedere psihologic şi emoţional, să facă faţă sarcinii. Conform BBC.com, câştigătorului i se va cere să înregistreze un videoblog zilnic despre filme şi despre experienţa de a le vedea.

Două cinematografe din Göteborg îşi vor deschide de asemenea porţile pentru vizionări de câte o singură persoană.