Tânăr operat la coloană cu ajutorul unui robot. A doua zi a reușit să meargă

0
745

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, victimă a unui accident rutier care a ajuns în stare gravă la spital, a fost salvat de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi după ce a fost operat cu ajutorul robotului performant Mazor X, folosit în chirurgia spinală şi neurochirurgie.

Reprezentanţii spitalului spun că în mai puţin de 24 de ore de la momentul intervenţiei, bărbatul a reuşit să meargă singur. Conform specialiştilor, citați de presa locală, a fost vorba despre o intervenţie de „recalibrare a canalului spinal, fixare transpediculară L1, L2 şi L4 bilaterală asistată robotic“.

Robotul Mazor X este cunoscut ca cel mai performant sistem robotizat existent în lume la ora actuală pentru chirurgia spinală, scrie ZiaruldeIași.ro

„Practic vorbim despre un instrument de ghidare a şuruburilor introduse pe vertebrele coloanei. O operaţie care se face iniţial virtual şi care are la bază soft-urile pe care le are robotul. Se fixează traiectoria, nivelul, unghiul şurubului, iar robotul MAZOR X preia datele şi ghidează cu precizie chirurgul în locul unde trebuie făcută incizia“, a explicat asist. dr. Bogdan Costăchescu, medic primar neurochirurg al spitalului.

Din echipa medicală care a intervenit au mai făcut parte şi dr. Cezar Popescu, medic primar ortoped, medicul rezident Alexandru Stan, precum şi bioinginerii Vlad Dafinescu şi Matei Moruz alături de asistenţi.

Medicii au mai explicat că sistemul de operare a robotului Mazor X are o acurateţe de aproape sută la sută, iar operaţia a durat patru ore.