„Aroganţa voastră şi nepotismul ne-au adus aici!” Florina Presadă, rafală de reproșuri la adresa conducerii USR PLUS după rezultatul alegerilor

0
835

Senatoarea USR Florina Presadă apreciază că alegerile parlamentare „au fost pierdute” de USR PLUS şi a afirmat că votanţii alianţei „vor un alt fel de politică”, iar vina pentru scorul obţinut aparţine conducerii, căreia îi cere demisia, se arată într-un articol universul.net.

„Încercaţi o minimă asumare, domnilor, măcar în ultimul ceas. Din respect pentru români, pentru alegători. Partidul ăsta nu e al vostru sau al meu, e al lor! Aceste alegeri au fost pierdute de USR PLUS, nu câştigate de PSD sau PNL. Votanţii USR PLUS vor un alt fel de politică. Meritocratică. Nu-i poţi obliga pe români să voteze, e dreptul lor democratic să nu voteze dacă simt sau cred că nu au ce sau de ce să voteze. Înţelegeţi măcar acum că votantul USR PLUS nu poate fi dus cu preşul. Staţi liniştiţi, alegătorii noştri vor ieşi în stradă dacă o să fie nevoie, la fel cum s-au mobilizat şi au votat în număr mare la europarlamentare. Numai voi, conducerea USR PLUS, nu vreţi să vedeţi asta”, scrie Presadă, pe Facebook.

Ea susţine că vina pentru scorul obţinut la alegeri aparţine conducerii, care „a sabotat, prin deciziile sale, entuziasmul” susţinătorilor USR PLUS.

Presadă adaugă că susţinătorii alianţei s-au mobilizat la europarlamentare, deoarece au simţit că „au motive să o facă”, iar la alegerile prezidenţiale au dat USR PLUS un mesaj pe care conducerea a „ales să-l ignore”.

Demisia voastră şi promovarea meritocraţiei şi democraţiei interne sunt singurele modalităţi prin care putem arăta că nu facem politică în interesul găştii din partid. Asta aşteaptă susţinătorii noştri”, menţionează ea.

Senatoarea consideră că USR PLUS a obţinut „un scor dezastruos” şi acuză conducerea alianţei de „refuz al realităţii” şi de practicarea unei politici bazate pe suspendări şi excluderi.

Domnilor Barna, Năsui, Ghinea, Voiculescu şi cei care sunteţi în această gaşcă, aroganţa voastră şi nepotismul ne-au adus aici! Absenteismul tot de aici ni se trage, nu numai rezultatul electoral mic. Alegătorii noştri şi românii ne-au citit, nu îi putem păcăli cu vorbe goale! Ăsta e rezultatul politicii voastre de gaşcă, bazată pe suspendări şi excluderi, pe marginalizarea oricărei voci critice şi promovarea oamenilor loiali găştii de la conducere, fără niciun fel de interes pentru oameni şi alegători”, scrie Presadă.