În septembrie vor începe lucrările de reabilitare și refuncționalizare a Băii Turcești

0
992

Lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești vor începe luna viitoare. Astăzi, 27 august, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor, proiectul urmând a fi finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR), Prioritatea de Investiții 5.1. – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Valoarea totală a proiectului „Reabilitarea, consolidarea și refuncționalizarea clădirii fostei Băi Comunale (Baia Turcească)” este de 21.862.177,67 lei din care 21.423.009,89 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă solicitată, 437.204,28 lei contribuţia municipalității ieșene la cheltuielile eligibile, iar 1.963,50 lei cheltuielile neeligibile.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural la nivelul Municipiului Iași, aspecte cuantificate prin crearea unui flux preconizat de cel puțin 7.000 de vizitatori anual. Obiectivele specifice ale proiectului sunt restaurarea și reabilitarea imobilului obiectiv de patrimoniu cultural, refuncționalizarea prin recompartimentare interioară și promovarea Centrului Internațional de Artă Contemporană prin implementarea unui plan de marketing, digitalizarea obiectivului și integrarea acestuia în circuitul turisitic.

Câștigătoarea contractului de lucrari este firma Cifolelli Edilizia SRL din Italia, oferta câștigătoare fiind de 14.070.853,78 lei, inclusiv TVA.

Potrivit proiectului, Baia Turcească va fi recompartimentată astfel încât să răspundă necesităţilor funcţiunilor propuse, printre acestea numărându-se posibilitatea de a găzdui manifestări de tipul „performance”, cât şi artă vizuală și artă de obiect. Se va pune accentul pe interacţiunea artiştilor cu publicul prin spaţii în care aceştia vor putea performa sau expune. Fostele vestiare ale Băii Turceşti vor deveni spaţii tampon şi vor permite primul contact al publicului cu evenimentele interioare prin intermediul unor prezentări media ale istoricului artelor vizuale şi artelor performative. Din fostele vestiare publicul va putea ajunge la spaţiile expoziţionale (pentru fotografie, pictură, sculptură sau film) sau la zona teatrului contemporan. Vor exista şi dotări anexe, precum foaier, garderobă, cabine pentru actori, circulaţii, inclusiv lift pentru persoane cu dizabilităţi. La demisol va fi organizată o zonă de socializare între artişti şi public. Alte spaţii ale monumentului istoric vor fi utilizate pentru proiecţii video, cinema şi teatru experimental. Etajul va cuprinde ateliere deschise în care publicul va putea lua parte la evenimentele ce se organizează, o sală de tip workshop de dans / teatru şi o zonă de mediatecă în care vor putea fi vizionate evenimente artistice contemporane înregistrate. De asemenea, terenul din jurul imobilului va fi reamenajat inclusiv pentru viitoare spectacole în aer liber.