Frescele originale din sala în care s-au purtat la Arad negocierile premergătoare Marii Uniri, ascunse de comuniști, scoase la lumină

0
888

Frescele originale din Sala Iuliu Maniu, existente în perioada în care s-au desfășurat negocierile premergătoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, ar putea fi scoase la iveală. Sala Iuliu Maniu din Palatul Comitatului se află chiar pe bulevardul din centrul Aradului, scrie Radio România Timișoara.

Obiectivul este important, pentru că aici s-a negociat, în perioada 13-14 noiembrie 1918, viitorul Transilvaniei și aici a fost punctul de plecare pentru pregătirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Echipele care lucrează la restaurarea acestei săli pot scoate la iveală frescele existente în acea perioadă, însă care au fost acoperite de regimul comunist.

Odată cu sala este renovat întreg palatul, lucrări consistente fiind realizate și în subsol, la întărirea structurii de rezistență, refacerea spațiilor interioare și acoperiș. Consiliul Județean realizează lucrarea cu bani de la bugetul județean și din fonduri europene, spune președintele instituției, Iustin Cionca.

“Renovarea Sălii Iuliu Maniu scoate la lumină frescele originale, care din cine știe ce motiv au fost acoperite de autoritățile comuniste. Anul viitor, finalizăm renovarea clădirii și restaurarea sălii. Am fi dorit să o facem anul acesta, dar pandemia ne-a încurcat socotelile. În subsolul clădirii, îmi doresc să deschidem un punct muzeal dedicat istoriei municipiului Arad. Iar Sala Iuliu Maniu, așa cum am mai afirmat, trebuie să devină un spațiu emblematic la nivel național. În noiembrie 2018, la centenarul Marii Uniri, noi am organizat aici un eveniment special, de suflet, o lansare de carte dedicată rolului Aradului în Marea Unire, carte scrisă de doi colegi de la Consiliul Județean Arad. Și tot aici am organizat și consultările publice care au stat la baza „Proiectului pentru Arad”, cu care am câștigat ulterior alegerile locale și un nou mandat la conducerea Consiliului Județean”, a declarat Iustin Cionca. Valoarea lucrării se ridică la 3,6 milioane lei, la care se adaugă TVA