ATENȚIE! Vaccinul anti-Covid nu va fi distribuit pe internet. Nu căutați anunțurile de vânzare online!

0
890

Vaccinul anti-Covid nu va fi distribuit pe internet, iar oamenii trebuie să se ferească de anunțurile de vânzare a acestui produs, scrie Digi 24.

Un vaccin care să readucă viața la normal – aceasta este marea speranță a întregii lumi, grav afectată de pandemia de COVID-19. Mai multe companii sunt în diferite faze de testare sau chiar de aprobare a serurilor salvatoare, însă obținerea nivelului de imunizare care să oprească pandemia va fi o operațiune de durată, avertizează specialiștii.

România își pregătește campania de vaccinare, iar strategia va fi discutată săptămâna viitoare, în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, a subliniat la Digi24 că vaccinul va fi administrat gratuit și în condiții de siguranță.

Fiind întrebat ce trebuie să știe oamenii în contextul în care, de fiecare dată când apare un produs, un medicament mult așteptat, apar și anunțurile de vânzare pe internet, medicul a subliniat că vaccinul anti-Covid va fi gratuit.

“Vaccinul nu poate fi disponibil nici acum, nici în viitor pe internet sau în farmaciile comunitare.

Va fi distribuit de către autoritățile naționale prin mecanismul declanșat la nivelul Comisiei Europene.

Va fi administrat gratuit și în condiții de siguranță.

Vaccinarea va fi făcută în centrele de vaccinare, respectiv în cabinete medicilor de familie când va fi posibil acest lucru.

În niciun caz oamenii să nu se adreseze pe net sau pe social media pentru a obține acest produs!” a transmis vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei

Strategia de vaccinare anti-COVID-19 din România va fi discutată săptămâna viitoare într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)

Conform strategiei, din grupurile prioritare pentru vaccinare împotriva SARS-CoV2 fac parte: personalul din domeniul sănătății, tot personalul din domeniul sănătății, ca și cel din centre rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției și personalul din domenii-cheie, esențiale bunei funcționări a societății.

Vaccinarea se va face etapizat, iar definirea etapelor de vaccinare și inițierea acestora vor fi stabilite în funcție de aprobarea, producția și alocarea unuia sau mai multor vaccinuri către fiecare țară, folosindu-se o procedură specifică în funcție de vaccin.

Vaccinarea se va realiza la locul de muncă pentru personalul din domeniul sănătății și prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-through pentru celelalte categorii de populație.

Strategia de distribuție va ține cont de condițiile specifice de stocare și transport necesare pentru fiecare vaccin în parte, Ministerul Apărării fiind cel care va asigura gestionarea depozitului central, precum și a celor 6 depozite regionale, de unde se va face distribuția către centrele de vaccinare locale fixe și mobile.

Au fost identificate centrele de depozitare în condiții speciale a dozelor de vaccin care necesită condiții de stocare la temperatura de -80°C, centrul principal fiind Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar șase spitale militare de urgență (de la Timișoara, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Constanța) au fost desemnate drept centre regionale de depozitare.

MApN va asigura transportul dozelor de vaccin cu mijloace terestre și aeriene, de la sosirea în țară a acestora către centrele regionale de depozitare și va sprijini distribuția către centrele vaccinare din țară și echipele de vaccinare cu resursă umană calificată.