Costel Alexe, la prezentarea Programului de Guvernare al PNL: „suntem singurul partid care poate trimite pentru totdeauna PSD-ul în istorie”

0
741

Duminica aceasta a fost lansat la Iași Programul de Guvernare al PNL. În debutul evenimentului a vorbit Costel Alexe, Președintele Filialei Județene a PNL, fost deputat de Iași și ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor care în toamna acestui an s-a bucurat de încrederea ieșenilor la alegerile locale și a devenit Președintele Consiliului Județean Iași.

Acesta a subliniat faptul că, dincolo de bucuria generată de participarea la evenimentul de lansare al Programului de Guvernare, perioada pe care România o traversează este de departe una dintre cele mai importante.

În această perioadă ne luptăm pe două fronturi. Partidul Național Liberal luptă, pe de o parte, cu pandemia de Covid-19, iar, de cealaltă parte, luptă cu Partidul Social Democrat – cel mai toxic partid din istoria recentă a României. De un an de zile acest virus ne face viața grea și, din păcate, de 30 de ani, Partidul Social Democrat otrăvește sistemetic și zi de zi întreaga țară” – a declarat Costel Alexe.

Președintele Consiliului Județean Iași și-a îndemnat colegii ca pe 6 decembrie să iasă la vot alături de români și a evidențiat importanța votului util, cel care „va aduce dezvoltarea României în următorii 4 ani”.

Ne-am asumat guvernarea într-un moment foarte dificil pentru România și pentru întreaga lume, dar, alături de un cabinet de miniștri profesioniști, am reușit să arătăm tuturor că se poate face administrație și guvernare în această perioadă.

Avem cele mai bune rezultate pe care putea să le aibă orice guvern în acest an dificil. Momentul 6 decembrie este momentul în care cu toții va trebui să dăm speranță și încredere românilor că în următorii 4 ani putem să aducem schimbare și evoluție. (…) Avem speranța că dezvoltând România, dezvoltăm și Iașul. Suntem singurul partid care poate lupta cu pandemia de Coronavirus și suntem singurul partid care poate trimite pentru totdeauna PSD-ul în istorie.

Partidul Național Liberal are cel mai coerent și complet program de guvernare, axat pe dezvoltarea țării și bunăstarea românilor. (…) Îi invit pe ieșeni să voteze pe 6 decembrie o echipă de oameni profesioniști, cinstiți, de bună credință, onești, care vor reprezenta Iașul și România cu cinste în Parlament.

Pentru noi, cei din Partidul Național Liberal, autostrada Unirii este cel mai important deziderat pe care va trebui să-l înfăptuim în acest mandat. De asemenea, autostrada A7, spitalul Regional de urgență, stadionul, sala polivalentă, parcurile industriale sunt obiective care vor aduce dezvoltare județului nostru și, evident, astfel vom dezvolta România” – a declarat Costel Alexe.

În final, acesta le-a mulțumit și i-a felicitat pe candidații care vor să reprezinte ieșenii în Camera Deputaților și Senatul României.

Evenimentul de lansare al Programului de Guvernare PNL poate fi umărit AICI.