Numărul IT-iştilor din Iaşi a crescut cu 28 la sută în câteva luni!

0
1298

Industria de IT&C cunoaşte o accelerare puternică în municipiul Iaşi, chiar şi pe fondul pandemiei de COVID-19, spune Mihai Chirica, primarul municipiului.

Astfel, dacă anul trecut în Iaşi erau înregistraţi circa 21.000 de angajaţi în sectorul de IT, pe parcursul acestui an, numărul persoanelor care lucrează în industrie a crescut cu circa 28%, scrie ZiarulEvenimentul.

„Industria de IT este un motor pentru economia noastră. În 2016, aveam circa 9.500 de angajaţi în domeniul IT&C, iar anul trecut am depăşit 21.000 de angajaţi. Chiar şi în condiţiile pandemiei numărul de angajaţi din domeniul IT&C a ajuns la 26.000 – 27.000 de persoane”, a spus primarul muncipiului Iaşi Mihai Chirica.

Domeniul IT a generat creşteri şi în alte sectoare

Edilul-şef mai afirmă că dezvoltarea industriei de IT reprezintă o oportunitate pentru oraşul Iaşi, atât din punct de vedere economic, cât şi în ceea ce priveşte vizibilitatea municipiului în faţa altor investitori de profil. De exemplu, Amazon şi-a exprimat dorinţa de extindere în Iaşi. De asemenea, industria de IT, care a accelerat chiar şi în timpul pandemiei, a generat creşteri şi în alte sectoare de activitate. „A fost o explozie în solicitarea de locuinţe, am atins un prag înregistrat în 1996, cu darea la cheie a aproape 4.000 de apartamente din domeniul privat, într-un singur an.  Practic, domeniul IT a generat creşteri şi în alte sectoare economice”, susţine primarul.

De asemenea, în Iaşi se lucrează la noi spaţii de birouri pentru cei care lucrează în domeniul IT. Lucrările au început în luna martie, în zona centrală, pentru construcţia unei suprafeţe de 100.000 – 120.000 mp de spaţii de birouri.

Digitalizare la tot pasul

În ceea ce o priveşte, Primăria municipiului Iaşi colaborat şi cu Orange Business Services pentru digitalizarea anumitor sectoare de activitate: digitalizarea serviciilor de salubrizare şi management al deşeurilor (proiect care se continuă prin reţeaua de 240 de centre de supraveghere ce sunt implementate în prezent), introducrea Wi-Fi-ului în transportul public, crearea unei baze de date urbane, măsurarea calităţii aerului (proiect pilot cu 10 staţii de măsurare montate pe autobuzele din Iaşi), integrarea de senzori la nivelul municipiului şi elaborarea unei hărţi verzi a oraşului şi introducerea unei reţele de senzori pentru parcare. „Au fost 68.733 de conectări la reţelele Wi-Fi din transportul public. Cele mai multe au fost conectate timp de 15-33 de minute.  Din 42.000 de dispozitive înregistrate în reţea, 23.000 au revenit de mai mult de trei ori. Având în vedere că din luna martie au fost impuse restricţii pe fondul pandemiei şi a fost şi o perioadă de stare de urgenţă care a dus la îngheţarea transportului public, impactul proiectului a fost destul de mare. Succesul proiectului va fi amplificat după ce scăpăm de pandemie, anul viitor”, crede primarul.

Bugetul alocat anul acesta pentru digitalizarea oraşului a fost de aproximativ 4 milioane de euro, a menţionat primarul municipiului Iaşi. Cea mai mare parte din această sumă a fost cheltuită pe măsuri de mediu, transport public, gestionarea parcărilor şi educaţie.