Jurnalistul Sebastian Zachmann, despre “moartea democrației în USR”

0
1026

Într-o postare pe contul său personal de facebook, jurnalistul Sebastian Zachmann explică de ce la momentul actual se poate vorbi despre “moartea democrației în USR”.

Redăm în continuare conținutul integral al opiniei postate de ziaristul Adevărul:

“Moartea democrației în USR

USR PLUS București stabilește mâine (n. r. sâmbătă, 10 octombrie) candidații pentru parlamentare după o selecție care a mimat democrația. În realitate, a fost aplicată metoda autobuzul. Umfli filialele cu oameni de încredere ca să controlezi alegerile interne. O majoritate dictată alege delegați dinainte stabiliți, care la rândul lor aleg candidați dinainte câștigători. Și apoi spui că procesul a fost democratic, statutar, legal, legitim. Nu, democrația internă nu înseamnă un meci cu rezultat dinainte cunoscut. Năsui și Voiculescu susțin că ei n-au impus delegați, doar au recomandat. Dacă erau lideri pentru toți membrii, nu doar peste triburile lor, ar fi avut grijă să organizeze o competiție deschisă.

Le amintesc liderilor USR de Congresul organizat la Cluj în 2017, în caz că nu știu ce înseamnă noțiunea de competiție deschisă.

Tirania majorității e perfect legitimă, cu o condiție: alegerile să ofere candidaților șanse egale. În cazul USR PLUS, majoritatea a fost formată artificial înaintea scrutinului. O tiranie fake a majorității.

Mulți oameni au intrat în USR în ultimii patru ani tocmai pentru ideea de a concura onest, în condițiile în care partidele tradiționale promovează politicieni tot pe sistemul PCR: pile, cunoștințe, relații. Or, oamenii pleacă acum din USR (și vor mai pleca) nu pentru că au pierdut, ci pentru că au luat parte la un concurs trucat.

Mulți oameni și-au făcut curaj și au intrat în politică pentru că USR e un partid altfel și au sfârșit rapid într-un partid la fel.

Când metoda autobuzul n-a funcționat, au intrat în joc cerberii din Comisia de Arbitraj din USR, numită de Dan Barna CCR intern. Gura păcătosului adevăr grăiește. Exact cum CCR e politizată de PSD, așa Comisia de Arbitraj e politizată de #teambarna. La fel și Biroul Politic. Liderii USR se folosesc de aceste instituții pentru a elimina oameni care n-au semnat apartenența la clan.

Vlad Teohari a câștigat alegerile în diaspora pentru Camera Deputaților, dar a fost scos din joc de CCR al USR. Motivul: delict de opinie. A semnat scrisoarea de sustinere pentru Oli Ardelean. În schimb, Ina Georgescu, și ea semnatară a scrisorii, a primit aviz pozitiv pentru candidatură. #faradublamasura

În realitate, USR PLUS are doar un loc eligibil de deputat în diaspora. După ce Teohari a foat dat la o parte, pe primul loc (singurul eligibil) a urcat Iulian Lorincz, membru fondator al #teambarna.

Chiar nu-mi pasă cine prinde loc pentru Parlament. Discuția nu e câte presade înseamnă un bulai. Problema e democrația internă din USR, despre care se poate vorbi doar la trecut, deși era principalul atu al partidului. Prezentul e doar un simulacru în care poate candida oricine, dar la final câștigă vasalii lui Barna.

Cum mi-a spus azi o prietenă: poate că cineva o să înconjoare sediile USR PLUS cu o sfoară, de care va agăța o foaie cu mesajul: Atenție, cade t̵e̵n̵c̵u̵i̵a̵l̵ã̵ democrație!” – încheie acesta.