Lider PSD Iași îl acuză pe Popa de “incultura crasă pe care a probat-o la fiecare ieșire publică, modul discreționar și abuziv de a lua decizii politice”

0
868

Marius Ostaficiuc, liderul filialei municipale PSD Iași, pe care Maricel Popa l-a trimis pe un loc neeligibil pe lista de consilieri locali, a lansat o radiografie nemiloasă față de campania electorală orchestrată de Maricel Popa și Camelia Gavrilă. PSD Iași a înregistrat o înfrângere rușinoasă, atât la nivel județean dar mai ales la nivelul municipiului Iași

Doamna Camelia Gavrilă nu a reușit să se identifice cu profilul politicianului de stânga. A fost percepută ca un candidat-hibrid, incapabil să dea satisfacție unui segment considerabil din electoratul PSD. Una din vulnerabilitățile majore ale contracandidatului Mihai Chirica, aceea de traseist politic, nu a putut fi exploatată tocmai din eticheta similară de care se “bucură” dna Gavrilă. Campania doamnei Camelia Gavrilă a fost una slabă, bazată pe o cantitate imensă de retorică și pe foarte puțin spirit practic. Profilul ei intelectual, de teoretician, nu a răspuns așteptărilor unui electorat ce își dorea soluții concrete la problemele orașului. Citatele din Platon și alți filosofi pe care în plină campanie le folosea dna Gavrilă nu au avut alt efect decât amuzamentul general al ieșenilor. Creditată cu puteri nelimitate de președintele PSD Iași Maricel Popa, cu care a făcut tandem, dna Gavrilă a evitat comunicarea factică atât cu organizația municipală, cât și cu președintele ei, Marius Ostaficiuc. Comportamentul ei electoral a părut adeseori al unui candidat independent, nu al unuia reprezentând PSD. Alăturarea publică a tandemului Popa – Gavrilă a fost una neinspirată, cei doi fiind radical diferiți în plan uman, intelectual și fizic. În mod inexplicabil, ignorând sondajele din precampanie, dl Maricel Popa l-a scos din cursa pentru candidatură pe reputatul medic Tudor Ciuhodaru, asumându-și astfel, cel puțin pe Municipiu, un scor final cu până la 10 procente mai mic.“, a scris Ostaficiuc.

Liderul PSD îl desființează pe Maricel Popa și îi pune la îndoială capacitățile intelectuale, cu gafe la aproape toate ieșirile publice ale acestuia.

Neinzestrat cu o gândire de tip politic, dl Maricel Popa nu doar că nu a avut o strategie care să armonizeze municipiul și restul județului din punct de vedere electoral, dar a făcut tot posibilul să înlăture orice tip de colaborare ce i-ar fi știrbit, în opinia sa, strălucirea personală. O serie de acțiuni necugetate comise de dl Maricel Popa în precampanie și în campanie au creat, cel puțin la nivel de municipiu, impresia de personaj nefrecventabil. Tentativa sa de a restructura instituțiile de cultură, bâlbâielile legate de Aeroportul Iași, conflictele și diversiunile în care a târât oameni importanți din PSD Iași, incultura crasă pe care a probat-o la fiecare ieșire publică, modul discreționar și abuziv de a lua decizii politice – iată doar câteva dintre motivele pentru care orașul Iași – oraș cultural, cu înaltă spiritualitate – l-a refuzat electoral pe dl Maricel Popa. Rândurile de mai sus, pe care cu sinceritate mi le asum, aparțin unui președinte de organizație pe care dl Maricel Popa l-a tratat ca pe un contra-candidat, nu ca pe un colaborator. Adeseori am avut impresia în această campanie că nu Costel Alexe și Marius Bodea erau adversarii d-lui Popa, ci Marius Ostaficiuc, colegul de partid și de tranșee. “, a adăugat Marius Ostaficiuc.